Dezvoltatorul imobiliar Ideal Residence Developer lansează Marina Snagov, un nou proiect rezidențial de 33 vile de lux cu pontoane private și marină,
Dezvoltatorul imobiliar Ideal Residence Developer lansează Marina Snagov, un nou proiect rezidențial de 33 vile de lux cu pontoane private și marină, situate pe malul lacului Snagov, iar investiția este estimată la peste 12 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat remis redacției, în prezent în faza de proiectare, Marina Snagov va fi edificat pe un teren cu o suprafață de 2.1ha pe care se vor construi 33 de vile P+1 și P+2 cu 4,5 și 6 camere, însumând o suprafață totală construită de aproximativ 9.700 mp.
Printre facilitățile proiectului se numără pontoane individuale către lacul Snagov, zonă de lounge, loc de joacă amenajat, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, încălzire în pardoseală și finisaje de calitate superioară.
“Piața locuințelor de lux și în special zona Snagov se află într-o continuă dezvoltare. Cumpărătorii de imobile premium sunt atât clienţi români, cât şi străini care vor să îşi protejeze economiile de inflaţie și să genereze profit pe termen lung.
De la an la an, cresc, de asemenea, și așteptările pentru facilități exclusiviste pe care noile proiecte să le conțină. La Marina Snagov elementul cheie este o zonă de lounge pe marina proiectului, unde fiecare vilă va avea și câte un loc de parcare pentru barcă”, a spus Cosmin Sztankovics, Managing Partner, Ideal Residence Developer.
Vânzările proiectului sunt realizate de compania de consultanță imobiliară, The Concept.
“Țintim proiecte cu adevărat unice în portofoliul nostru, iar Marina Snagov este unul dintre ele. Facilitățile, poziționarea și în special accesul către lac fac din acest proiect unul cu un imens potențial. De asemenea, ne bucurăm să lucrăm cu dezvoltatori cu istoric și experiența pentru a putea oferi clienților noștri cele mai potrivite locuințe pe care să le achiziționeze sau în care să investească”, a spus Nicușor Miliță, Sales Manager The Concept.
Proiectul va fi finalizat în decembrie 2024.
Ideal Residence Developer are o experiență de peste 10 ani în real estate, având o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro. Printre cele mai recente proiecte din portofoliu se numără Drumul Taberei Residence (1 și 2) și Uverturii Residence, totalizând peste 1116 unități.
The Concept este unul dintre liderii pieței de servicii de vânzări și marketing pentru ansambluri rezidențiale de anvergură, portofoliul măsurând peste 2.000 unități cu o valoare de peste 250 Milioane Euro.
Comentarii